duminică, 3 iunie 2012

Tarta cu crema de portocale si fructe

Tot timpul am fost ferm convinsa ca e taaaare complicat sa faci in casa o tarta cu fructe. Asta pana am incercat si m-am convins ca de fapt este .. foarte usor.
Nu am multe fotografii, pentru ca eram cumva contra-cronometru cand am realizat prima mea tarta cu fructe, dar promit ca am sa postez multe fotografii cand am sa fac urmatoarea tarta.

Buuun, incepem:
Pentru ALUAT avem nevoie de:
1 galbenus de ou
250 g faina
125 g unt
1 varf de cutit cu sare
50 ml apa
!Aceste cantitati sunt pentru o forma normala de tarta, de 26-28 cm in diametru!

Pentru CREMA de portocale avem nevoie de:
3 oua
200 ml suc de portocale
50 g amidon alimentar
50 g unt
100 g zahar
coaja de la 1 portocala (optional)

Pentru DECOR avem nevoie de cateva fructe: capsuni, fructe de padure, kiwi, piersici, caise, struguri, etc

Incepem cu ALUATUL de tarta:
Untul (la temperatura camerei) il framantam cu faina, apoi adaugam galbenusul si sarea. Incepem sa turnam apa, putin cate putin, pana aluatul este de consistenta normala, sa nu se lipeasca de maini. Atentie, este posibil sa nu fie necesar sa turnam toata apa!
Forma de tarta se unge cu putin ulei sau unt.
Aluatul se intinde cu facaletul/sucitorul intr-o foaie, pe care o aranjam frumos in forma, cu mana.
Tava cu aluatul se tine la frigider cel putin 1/2 ora.

Nu ne grabim sa facem in aceasta jumatate de ora crema de portocale, deoarece crema trebuie pusa in tarta calduta, asa ca asteptam mai intai sa se coaca tarta. In acest interval putem sa pregatim fructele cu care vom decora deasupra: le spalam temeinic, le taiem dupa bunul plac si le lasam la scurs intr-o strecuratoare.

Dupa o jumatate de ora scoatem tava de la frigider si incalzim cuptorul.
Pentru ca aluatul sa nu se stranga la copt, peste el punem o hartie de copt si peste aceasta aranjam, pe toata suprafata, boabe de fasole, de naut, de orez sau ce altceva avem noi prin casa, care la final se arunca.
Introducem tava in cuptor, la temperatura medie, pentru circa 20 de minute. Dupa 20 de minute scoatem hartia de copt cu continutul de boabe si mai lasam la cuptor tarta pentru inca 5 minute. Eu am avut focul destul de mic si tarta mea nu s-a rumenit asa cum trebuia. Asadar, lasati tarta sa se rumeneasca putin.
Cand este gata scoatem din cuptor, lasam sa se raceasca si apoi scoatem din tava si punem pe un platou.

De-abia acum incepem sa ne ocupam de crema de potrocale:
Intr-o cratita amestecam cu telul ouale, zaharul, turnam laptele si apoi presaram putin cate putin amidonul, amestecand continuu. Apoi adaugam sucul de portocala.
Punem cratita pe foc si amestecam incontinuu pana cand crema se ingroasa si ajunge la consistenta unei budinci din aceea la plic, din comert.. :)
Apoi luam de pe foc cratita, adaugam untul si, optional, coaja de portocala si amentecam pana la incorporarea acestora. Lasam sa se racoreasca putin, amestecand din cand in cand in crema, pentru a nu se forma crusta deasupra.

Cand tarta este pusa pe platou, turnam peste ea crema calduta de portocale si lasam ca ambele sa se raceasca bine. Abia cand sunt reci decoram cu fructe. Apoi lasam la frigider macar 3 ore inainte de a o servi.

Sper sa va placa!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu