Se afișează postările cu eticheta drojdie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta drojdie. Afișați toate postările

duminică, 21 iulie 2013

Pizza de casa




Pentru o pizza mare, suficienta pentru intreaga familie (adica pentru o tava mare de cuptor), avem nevoie de un aluat bun si toppinguri la alegere.

Pentru aluat avem nevoie de:
400 g faina
200 ml apa calduta (nu fierbinte)
1/2 dintr-un cub de drojdie proaspata de 25g
3 linguri ulei
1 lingurita zahar
1 lingurita sare
(reteta de aluat o am de la Adina si pot spune ca iese o pizza perfecta cu el: usor crocant si de inaltime medie)

Topping: ce va place si ce aveti la indemana. Eu am folosit carnati de 2 tipuri, ardei gras rosu, ceapa, ciuperci, 2 oua batute (dar sunt optionale), cascaval, piper si oregano. Si putina pasta de tomate/bulion/suc de rosii pentru uns blatul.

Dar sa revenim la partea cea mai interesanta a reteti: aluatul de pizza.

Incalzim usor apa, apoi dizovam drojdia proaspata in ea, impreuna cu lingurita de zahar.
Intr-un vas incapator cernem faina si facem ca un cuib in mijloc, unde turnam amestecul de apa, drojdie si zahar. Lasam vasul langa o sursa de caldura; eu l-am lasat pe aragaz, cu un ochi pornit la minim.
Lasam vasul nemiscat pana ce se activeaza drojdia si incepe sa se umfle si sa faca basici (uneori)

In acest moment incepem sa framantam usor cu mana pana se incorporeaza toata faina de pe margini. Adaugam sarea si uleiul si continuam framantarea pana aluatul este omogen.
Asezam vasul din nou langa o sursa de caldura, il acoperim cu un prosop de bucatarie si il lasam sa dospeasca cat pregatim toppingurile.

Cum am mai spus, eu am folosit doua tipuri de carnati, ardei gras rosu, ceapa si ciuperci, pe care le-am taiat/feliat impreuna cu sotul meu (care, DA, m-a ajutat, de aceasta data :D )
Cascavalul l-am feliat subtire cu ajutorul curatatorului economic de legume.
Buuun, cat timp am pregatit toate acestea, aluatul nostru a crescut frumos,
asa ca am pornit cuptorul sa aiba timp sa se incalzeasca si am pregatit tava.
Avand in vedere ca eu am un cuptor plin de personalitate, ca sa nu spun altfel :D, am preferat sa tapetez tava nu cu un strat de hartie de copt, ci chiar cu doua, ca sa nu se rumeneasca prea tare pizza... dedesubt.

Pe masa de lucru unsa cu foarte putin ulei, am intins cu sucitorul aluatul si i-am dat o forma aproximativa ca a tavii. Va rezulta o foaie de aluat de circa 5 mm grosime.

Am uns aluatul cu putina pasta de tomate
Si apoi am inceput aranjarea bunatatilor:
Ceapa, carnatii
Apoi ciupercile si ardeiul
Peste toate am turnat doua oua batute. Nu e musai, dar se pot adauga, pentru a se lega mai bine compozitia.
A urmat piperul si oregano. Cum imi place sa cred, o pizza daca nu are savoare de oregano nu este pizza, ci mai degraba o tocanita... :D
Sare nu am pus si bine am facut. Au suficienta sare si carnatii si cascavalul.
Apoi am inceput sa aranjez feliile de cascaval.
Arata ca la lasagna :D
Peste cascaval am mai presarat putin oregano si gata! totul merge la cuptor, la foc mic spre mediu, aproximativ 30 de minute sau pana cand toate se rumenesc frumos. Sa incercati blatul cu o scobitoare.



A rezultat o pizza dementiala, fix asa cum ne place noua! Sper sa o incercati sa va placa si voua!


sâmbătă, 13 aprilie 2013

Pasca impletita





Pentru ca Sarbatorile Pascale se apropie cu pasi repezi, va prezint o pasca impletita cu branza pe care am facut-o Pastele trecut si care familiei mele ii este tare draga!

Am combinat doua retete si a rezultat o pascuta delicioasa.

Mai jos aveti cantitatile pentru o forma pentru blatul de tort (cca 26 cm diametru) cu inel detasabil.

Pentru ALUAT avem nevoie de:
2 oua
50 g drojdie proaspata
100 g unt
100 g zahar
un praf de sare
200 ml lapte
2 pahare faina
Pentru UNS DEASUPRA:
1 galbenus de ou
30 ml lapte
miere (dupa coacere)
 - toate ingredientele pentru aluat trebuie sa fie la temperatura camerei -

Se topeste untul intr-o craticioara, la foc mic. Se ia de pe foc, se adauga zaharul si se amesteca bine.
Intr-un bol incapator se bat ouale, apoi se adauga drojdia si sarea. Se amesteca bine, sa nu existe cocoloase.
Se adauga amestecul din unt si zahar, se omogenizeaza compozitia. Adaugam si laptele si amestecam bine, apoi si faina si framantam un aluat moale, pana nu se mai lipeste de maini.

Imagini de la prepararea aluatului puteti vizualiza la reteta de cornuri pufoase cu gem (este acelasi aluat), adica aici http://bucataria-aneimaria.blogspot.ro/2012/02/cornuri-pufoase-cu-gem.html .

Aluatul rezultat il impartim in 2 parti egale.
Intr-o forma de blat de tort unsa cu ulei si tapetata cu hartie de copt

Punem o parte de aluat si cu degetele o intindem ca sa acoperim toata tava

Din cea de-a doua parte de aluat realizam doua-trei rulouri cam de grosimea unei grisine si foarte lungi, pe care le impletim si le asezam pe marginea tavii
Lasam tava cu aluatul la un loc caldut, sa creasca putin, cam 30-45 min.

Intre timp preparam UMPLUTURA, pentru care avem nevoie de:
300 g branza dulce
1 plic zahar vanilinat
2 fiole esenta rom
10 g gris
25 g faina
2 oua
100 g stafide
zahar, dupa gust (sa aveti in vedere ca si aluatul este dulce)

Stafidele, care au fost puse la hidratat in apa cu putina esenta de rom, se scurg
Intr-un bol punem branza dulce, zaharul tos si cel vanilinat, esenta de rom, stafidele, ouale si amestecam cu un tel. (eu am facut cantitate dubla, de aceea in fotografie apar 4 oua)
Apoi adaugam 10g gris si 25 g faina si omogenizam bine.
Dupa ce aluatul a crescut, turnam in mijloc umplutura si ungem impletitura de aluat cu amestecul de galbenus + lapte.
Pasca se coace in cuptorul preincalzit 45-50 de minute la foc mic spre mediu. Sa o mai verificati din cand in cand, pentru ca fiecare cuptor este diferit. Faceti testul cu scobitoarea.
Dupa ce o scoateti din cuptor ungeti aluatul cu miere
Optional, dupa ce ati uns cu miere, mai puteti unge cu putin zahar umed (2 linguri zahar+1 lingura apa).
 Va rezulta o pasca mai rumenita, cam ca un cozonac.

Sa o savurati cu placere, alaturi de cei dragi!

marți, 14 februarie 2012

Cornuri pufoase cu gem

Avem nevoie de :
3 oua (2 pentru aluat si 1 pentru uns deasupra)
50g drojdie proaspata (la temperatura camerei)
100g unt
100g zahar + 3 linguri zahar pentru uns deasupra
1 varf de cutit cu sare
200 ml lapte
aproximativ 500 g faina
300g gem amestecat cu 150g nuca / 500g marmelada

Eu am preferat varianta cu marmelada, pentru ca nu imi place sa curga umplutura din cornuri.

In prima faza topim untul la foc mic.

Apoi adaugam 100g de zahar, luam de pe foc si amestecam bine.




Amestecam bine pana la omogenizare


In alt vas se bat 2 oua intregi, drojdia faramitata si sarea.
Amestecam bine cu o lingura sau un tel, sa nu existe cocoloase
Adaugam si amestecul de unt cu zahar

Apoi incorporam laptele

Omogenizam bine si incepem sa adaugam faina, putin cate putin

Pana obtinem un aluat moale, dar care sa nu se lipeasca de maini. Nu mai adaugati faina suplimentar cand obtineti un aluat cu aceasta consistenta

Impartim aluatul in 6 bile aproximativ egale

Intindem intr-o foaie subtire fiecare bila, o taiem in 8 triunghiuri si asezam umplutura
Later edit: daca vreti sa aveti niste cornuri cam de marimea croissanturilor, taiati foaia in 4.

Rulam fiecare corn incepand de la baza triunghiului

Asezam cornurile in tava tapetata cu hartie de copt si le mai lasam sa creasca 30-45 minute.

Intre timp incingem cuptorul si cand s-au rotunjit le ungem cu ou batut si le dam la cuptor, la foc potrivit.
Stam prin preajma cuptorului deoarece se coc repede, cam in 10-15 minute. Le scoatem imediat ce s-au rumenit
Imediat ce le-am scos, ungem cornurile cu un amestec din 3 linguri zahar tos si 1 lingura apa. Zaharul trebuie sa fie umed, nu topit.
Rezultatul este suuuuuper!


marți, 7 februarie 2012

Paine de casa impletita

Avem nevoie de:
1 kg faina pentru paine (tip 650) - merge si cu alt tip de faina, dar este mai buna cu acesta.
50 g drojdie proaspata, la temperatura camerei
1 lingurita sare
1 lingura zahar
circa 200 ml ulei
500 ml apa
vointa si rabdare :)

In primul rand cernem faina intr-un bol sau intr-o cratita incapatoare. Din kg de faina oprim in alt vas in jur de 6-8 linguri cu varf; este posibil sa nu avem nevoie de ele, depinde cum se formeaza aluatul.
Revenim la cratita de lucru si facem un "cuib" in mijlocul fainei.

Punem apa la incalzit intr-un vas si apoi incepem sa pregatim maiaua. Intr-un castronel punem drojdia si  lingura de zahar.

 Cu mana zdrobiti drojdia, turnati putina apa calda (calda, nu fierbinte!) si apoi dizolvati totul pana se topeste zaharul.
Acest amestec in turnati in "cuibul" de faina.
Presarati putina faina deasupra si lasati maiaua sa se activeze, langa o sursa de caldura (pe aragaz, cu un ochi pornit)

Avand in vedere ca lucram cu materii vii (drojdia), in maxim 15 minute viitoarea noastra painica va arata asa:

In acest moment adaugam 1 lingurita de sare (sau 1 lingura daca va place painea mai sarata) si 4 linguri de ulei din totalul de circa 200 ml.
Incepem framantarea aducand cate putin din faina de pe lateral si, atentie!, putin cate putin incorporam si apa calduta care ne-a ramas mai devreme (intre timp s-a racit, asa ca o mai incalziti putin).
Dupa ce incorporam si faina si apa, ar trebui sa avem un aluat de genul:

Pe care il rasturan pe blatul de lucru si il luam la "convins" :)

Trebuie sa aveti in vedere ca aluatul perfect pentru paine este usor moale si lipicios, dar sa nu se prinda de maini. Asadar, adaugati faina ori de cate ori credeti ca este nevoie (nu uitati ca am oprit 6-8 linguri la inceput - folositi-va de ele, daca este cazul).
Dupa ceva munca de "convingere" aluatul care nu se mai lipeste de maini ar trebui sa fie asa:

Intr-o alta cratita unsa cu ulei punem aluatul rezultat si acoperim cu folie alimentara. Cu totii stim ca aluaturile dospite se acopera cu prosop de bucatarie. Va recomand folia de plastic pentru ca in acest fel se anuleaza orice curent de aer care ar putea disturba dospitul.
Lasam la loc cald sa creasca pana umple cratita - aproximativ 20 de minute in cazul drojdiei proaspete. Daca am fii folosit drojdie uscata ar fii durat mai mult.

Presaram putina faina pe blatul de lucru si rasturnam aluatul.
Din nou framantam aluatul, cel putin 5 minute. Ganditi-va ca framantand mai mult, painea va deveni mai pufoasa. Deci, nu aveti limita la framantat, daca aveti rabdare. :) In aceasta etapa este de preferat sa nu se mai adauge faina, decat daca aluatul se lipeste de maini.
Cand consideram ca nu mai putem :) lasam aluatul sa respire cam 15 minute, timp in care pregatim tavile de copt. Eu folosesc tavi de chec, pe care le spal, usuc foarte bine si apoi le ung temeinic cu ulei.
Impartim aluatul in 6 bucati aproximativ egale
Apoi fiecare bucata o rulam intr-o bagheta de 40-50 cm.
Luam 3 baghete si incepem sa le impletim.








Asezam frumos painicile in tava

si le lasam sa creasca, la loc cald, pana ajung sa umple formele de copt. Durata acestei etape depinde de cat de cald este in incapere. La mine dureaza de obicei 1 ora.
Cand aluatul este cam asa

ungem painile cu ulei pe deasupra folosind o pensula. Apoi le introducem in cuptorul deja incalzit, pe un gratar fixat la jumatatea cuptorul, pe treapta medie de flacara.
Urmarim procesul de coacere si cand painile s-au rumenit deasupra incercam cu o tepusa de frigaruie, sa vedem daca sunt coapte si la mijloc. Daca tepusa iese curata, sunt gata.
Le scoatem imediat din forme (ar trebui sa cada singure, cand inclinam forma), pe un servet de bucatarie, le ungem cu ulei pe toate partile si apoi le invelim in prosoape de bucatarie si acolo le lasam pana se racesc complet.


Frumusetea de paine se taie dupa 3-4 ore dupa ce s-a racit, sau chiar a doua zi daca o coaceti mai pe seara.

Stiu ca pare greu, dar este chiar simplu sa faci paine. Iar satisfactia pe care o ai cand gusti din painica facuta de tine este inegalabila! :)
Primul care se incumeta sa faca paine si dovedeste asta cu foto, are un cadou surpriza din partea mea! :)) Se incumeta cineva? :)